AZT Viitorul Tau, al doilea cel mai mare fond de pensii private Pilon II din Romania, are investitii in actiuni listate doar la bursa de la Bucuresti intrucat administratorul sau vrea sa ofere indirect participantilor sansa de a beneficia de valoarea adaugata pe care ei insisi o creeaza acolo unde isi desfasoara activitatea profe­sionala.

„Practic le dam o perspectiva de a isi construi propria bunastare viitoare ca sa beneficieze de pensia privata“, spune Virgil Ichim, director general al Allianz Tiriac Pensii Private, admi­nistrator al AZT Viitorul Tau. „Acest lucru nu inseamna ca vom evita ca de acum inainte sa ne uitam la oportunitati externe dar pentru moment Bursa de la Bucuresti este o oportunitate prioritara“, spune Virgil Ichim la emisiunea ZF Deschiderea de Astazi.

Allianz Tiriac Pensii Private, administrator al fondului de pensii private Pilon II AZT Viitorul Tau, al doilea cel mai mare din Romania, cu active de 14,2 miliarde de lei, avea la final de 2019 investitii de 2,9 miliarde de lei in actiuni la Bursa de la Bucuresti, fiind o expunere integrala pe bursa locala. Ponderea investitiilor in actiuni reprezenta 21,7% din activul AZT Viitorul Tau. Cel mai mare plasament, in functie de termeni valorici, era la Banca Transilvania, respectiv 496 mil. lei.

Virgil Ichim, CEO Allianz -Tiriac Pensii Private: "Investim preponderent la BVB. Oferim participantilor sansa de a beneficia de valoarea adaugata pe care ei insisi o creeaza”.