Ce este grindina: când apare și cum se formează
Grindina este unul dintre fenomenele meteorologice cu un impact negativ semnificativ din România, în special în sezonul cald, când instabilitatea atmosferică este accentuată.
Conform specialiștilor de la NOAA National Severe Storms Laboratory, grindina se formează atunci când picăturile de apă sunt ridicate de curenții de aer spre partea superioară a norilor, ajungând la altitudini unde temperaturile sunt sub zero grade Celsius. Aici, picăturile de apă îngheață și formează cristale de gheață mici. Cristalele de gheață se lovesc de alte picături de apă, ceea ce duce la formarea unor bucăți de gheață din ce în ce mai mari. Atunci când bucățile de gheață nu mai fi susținute de curenții de aer din cauza greutății, ele cad pe pământ sub formă de grindină (1).
Cu alte cuvinte, grindina este un fenomen meteorologic care constă în precipitații solide, sub forma unor bucăți de gheață. La noi în țară, grindina este denumită popular „ploaie cu piatră”. Mărimea unei bucăți de gheață poate varia de la un bob de mazăre sau o nucă și poate ajunge chiar la dimensiunea unei mingi de golf sau de softball, aceasta fiind considerată cea mai severă.
Cum te pregătești în caz de de grindină
Grindina este unul dintre cele mai imprevizibile fenomene meteo și, din păcate, poate produce pagube serioase într-un timp foarte scurt. Bucățile de gheață, uneori de dimensiuni considerabile, pot deteriora acoperișul, pot sparge țiglele, pot afecta sistemele de izolație, jgheaburile sau ferestrele și pot produce infiltrații care, în timp, duc la probleme mai costisitoare.
Protejează-ți locuința împotriva fenomenelor meteo neprevăzute! Optează pentru asigurarea facultativă de locuință My Home de la Allianz-Țiriac și treci prin sezonul cald protejat.
Protecția locuinței începe cu măsuri preventive. Iată mai jos câteva sfaturi practice despre ce trebuie să faci ca să te pregătești în caz de grindină și cum să îți protejezi locuința.
1. Verifică și întărește acoperișul casei
Grindina poate afecta în mod semnificativ acoperișul – infiltrații, fisuri, găuri și alte pagube costisitoare. Iată ce soluții îți sunt de ajutor:
- Verifică țiglele, tabla și învelitoarea și vezi dacă există fisuri;
- Controlează coamele și zonele de îmbinare;
- Înlocuiește elementele deteriorate sau care prezintă fisuri;
- Investește în materiale rezistente la grindină – tablă metalică, țiglă de beton;
- Asigură-te că toate elementele sunt fixate corect și că sunt rezistente la vânt.
2. Protejează ferestrele și ușile de sticlă
Ferestrele pot fi deteriorate ușor în timpul grindinei, se pot crăpa sau se pot sparge, mai ales în cazul în care este vorba despre o furtună severă. Iată ce poți face:
- Montează obloane din aluminiu sau rulouri exterioare;
- Instalează folie de protecție pentru securizarea geamurilor, care oferă o rezistență mai mare la impactul cu grindina;
- Ia în calcul montarea unor geamuri securizate sau termopan rezistent;
- Ține ferestrele închise în cazul în care a fost emisă o avertizare meteorologică de ploaie cu grindină;
- Mută obiectele fragile de lângă fereastră.
3. Asigură protecția luminatoarelor și ferestrelor de la mansardă
Ferestrele de la mansardă sunt cele mai vulnerabile în timpul grindinei deoarece sunt expuse direct la impact. Iată câteva măsuri de protecție recomandate:
- Montează rulouri exterioare speciale pentru ferestrele de pe acoperiș;
- Instalează protecții antigrindină pentru luminatoare din metal sau din oțel inoxidabil – există sisteme automate dotate cu senzor de ploaie inteligent, care activează automat sistemul pentru a proteja ferestrele de la mansardă;
- Verifică etanșeitatea ferestrelor și asigură-te că sunt fixate corect, astfel încât să nu pătrundă apă în interiorul locuinței și să nu fie afectată rezistența ferestrelor pe durata grindinei.
4. Întreține sistemul de scurgere a apei
Sistemul de scurgere este esențial deoarece permite scurgerea și evacuarea rapidă a apei. În timpul unei furtuni cu grindină, acesta se poate bloca sau deteriora, ceea ce duce la apariția infiltrațiilor și la afectarea fundației casei.
- Curăță jgheaburile și burlanele în mod periodic pentru a preveni acumularea apei;
- Îndepărtează frunzele, crengile și alte resturi care s-au acumulat – în timpul grindinei, acestea pot crea blocaje suplimentare;
- Montează plase speciale care împiedică acumularea de frunze – optează pentru plase din material rezistent la impact precum metal sau aluminiu;
- Verifică fixarea corectă și rezistența – controlează cârligele și suporturile, asigură-te că jgheaburile nu sunt deformate, verifică îmbinările și garniturile pentru scurgeri;
- Asigură-te că drenajul funcționează optim.
5. Protejează grădina și bunurile din exterior
Grindina poate distruge foarte ușor legumele, florile, pomii fructiferi și plantele din grădină. Iată ce măsuri îți sunt de ajutor:
- Instalează plase antigrindină pentru plante – le poți fixa pe arce metalice sau pe structuri de lemn;
- Acoperă sau mută la adăpost mobilierul de grădină;
- Leagă pomii fructiferi de țăruși pentru mai multă stabilitate;
- Verifică folia care acoperă seră sau solariile și înlocuiește-o dacă este deteriorată – folia dublă și folia policarbonat sunt foarte rezistente la impact;
- Asigură obiectele care pot fi luate de vânt – mută ghivecele într-o zonă unde sunt protejate, acoperă temporar legumele cu pături sau prelate, strânge obiectele care pot fi luate cu ușurință de vânt și mută-le într-o zonă sigură.
Ce faci când vine o furtună cu grindină
Atunci când urmează să vină o furtună cu grindină, vei primi o avertizare pe telefon, prin serviciul RO-ALERT – cod galben, portocaliu sau roșu de grindină – în funcție de nivelul de severitate. Este important să acționezi rapid și să iei măsurile necesare pentru siguranță, cu atât mai mult cu cât grindina poate să producă pagube în doar câteva minute.
Înainte să înceapă furtuna
Închide toate ușile și ferestrele, trage draperiile și rulourile exterioare. În acest fel ai siguranța că ferestrele sunt protejate și că riscul de împrăștiere a sticlei este redus. De asemenea, mută ghivecele și orice alte obiecte ușoare sau fragile din dreptul ferestrelor și pune-le la adăpost.
Adăpostește rapid bunurile de valoare din exteriorul locuinței: mută mașina în garaj sau sub copertină. Dacă nu ai această posibilitate, o poți muta lângă o clădire pe partea opusă a direcției furtunii. Protejează mobilierul de grădină, echipamentele și uneltele și mută la adăpost obiectele fragile din curte.
În cazul în care este vorba despre grindină severă, deconectează toate aparatele electrice și electrocasnice.
În timpul furtunii cu grindină
Ce faci când vine o furtună cu grindină
După ce s-a potolit grindina, este important să verifici dacă există pagube și cât de grave sunt acestea.
În timpul furtunii cu grindină
Iată care sunt primii pași de urmat după o furtună cu grindină:
- Inspectează acoperișul și ferestrele și vezi dacă există infiltrații de apă;
- Verifică jgheaburile și vezi dacă există lovituri de grindină sau fisuri;
- Verifică cu atenție ferestrele, în special pe cele de la mansardă, și vezi dacă există fisuri;
- Fotografiază sau filmează toate pagubele pentru asigurare (infiltrații, tavan, pereți afectați, acoperiș etc.);
- Păstrează bucăți de material deteriorat;
- Notează toate bunurile afectate și anunță asigurătorul cât mai rapid posibil;
- Notează data și ora la care au fost produse pagubele respective;
- Nu urca pe acoperiș dacă este ud sau instabil.
Aplică măsuri de urgență
În cazul în care grindina a provocat daune asupra locuinței, poți aplica unele măsuri de urgență pentru a limita rapid pagubele. Totuși, ține cont că este important să nu compromiți procesul de despăgubire.
- Fă doar reparații provizorii – acoperă zonele afectate de pe acoperiș cu prelate și nu înlocui complet învelitoarea înainte de constatare;
- Acoperă geamurile sparte cu prelate sau placaj, îndepărtează cioburile pentru siguranță;
- Protejează zonele expuse la infiltrații – mută mobilierul și electrocasnicele din zonele afectate, șterge apa pentru a preveni mucegaiul.
Foarte important! Nu arunca bunurile deteriorate și nu începe reparația completă înainte de constatare. După o furtună cu grindină, scopul este de a limita pagubele, nu de a repara complet. După evaluarea completă și după ce ai fost despăgubit de către asigurător, poți începe reparația locuinței.
Cum te protejează asigurarea My Home de la Allianz-Țiriac împotriva grindinei
Pachetul CONFORT acoperă:
- Incendiu, trăsnet, explozie și căderea aparatelor de zbor – în limita sumei asigurate;
- Furtună, grindină, inundații (fenomene naturale non-catastrofice) – în limita sumei asigurate;
- Daune provocate de terțe persoane (animale de companie sau membri ai familiei) – până la 10.000/50.000 lei conform limitei alese;
- Cutremur (cu excepția clădirilor cu risc seismic ridicat) – în limita sumei asigurate;
- Cazare temporară și cheltuieli ulterioare dacă imobilul devine nelocuibil – 10% din suma asigurată.
Pachetul EXTRA include tot ce are CONFORT, plus:
- Spargere accidentală a geamurilor, ușilor de sticlă și actelor de vandalism – limită 1.000 €;
- Furt din locuință (inclusiv hoti care au folosit chei originale) și furt prin efracție – în limita sumei asigurate;
- Defecțiuni scurtcircuit la instalații electrice și electrocasnice – 500 €/1.000 € pentru instalații, respectiv 500 €/1.000 € pentru bunuri;
- Cazare temporară și cheltuieli ulterioare dacă imobilul devine nelocuibil – 30% din suma asigurată.
Pachetul MAX include tot ce are EXTRA, plus:
- Spargere accidentală a geamurilor și acte de vandalism – limită extinsă la 3.000 €;
- Defecțiuni scurtcircuit la instalații și electrocasnice – limite extinse: 500 €/1.500 € pentru instalații, 500 €/1.000 € pentru bunuri;
- Cutremur inclus opțional chiar și pentru clădirile cu risc seismic ridicat – în limita sumei asigurate;
- Cazare temporară și cheltuieli ulterioare în limita sumei asigurate (cel mai generos nivel de acoperire).
Beneficii comune tuturor pachetelor:
- În cazul unei daune totale, ești despăgubit la valoarea stabilită în contractul de asigurare;
- Beneficiezi de asistență tehnică de urgență la domiciliu – pentru țevi sparte, uși blocate, defecțiuni ale instalatiilor de climatizare sau infestări cu dăunători, poți solicita o intervenție de urgență în aceeași zi (tel. 021 312 22 39);
- Beneficiezi de asistență tehnică pentru aparatele electrocasnice – dacă ai asigurat bunurile din casă, ai 4 intervenții pe an în limita a 400 euro fiecare;
- Ai acces rapid din Contul Meu – plătești primele de asigurare, actualizezi datele personale, descarci polița.
Notificarea daunei
După ce ai verificat zonele unde există daune, este important să notifici asiguratorul în cel mai scurt timp posibil.
● Notifică Allianz-Țiriac despre incident – poți notifica dauna online prin completarea unui formular, acest proces fiind rapid și simplu;
● După înregistrarea daunei, vei primi un e-mail sau SMS de confirmare, în funcție de opțiunea ta de comunicare, în care găsești și un link pentru aplicația Claims Tracker. Așa afli numărul dosarului tău și monitorizezi stadiul în care se află. Link-ul rămâne același până la soluționarea daunei;
● Pregătește documentația necesară – încarcă poze cu schița locuinței, bunurile avariate, sursa avariei, dar și actul de identitate, conform instrucțiunilor din link-ul primit pentru monitorizarea rezolvării daunei. În funcție de risc și de tipul daunei, pot fi necesare și documente care dovedesc dreptul de proprietate, facturi de achiziție pentru bunuri sau alte documente specifice. După încărcarea fotografiilor, vei primi un e-mail sau un SMS care îți va confirma primirea documentelor;
● În cazul în care dauna nu a putut fi evaluată pe baza fotografiilor trimise, atunci vor fi necesare documente suplimentare, care pot fi trimise folosind link-ul de monitorizare a soluționării daunei prin aplicația Claims Tracker. De asemenea, sunt cazuri în care este necesară inspectia locuinței prin intermediul inspectorului constatator;
● Primești oferta de despăgubire și, dacă ești de acord cu oferta, tot ce mai trebuie să faci este să confirmi și să transmiți numărul contului bancar al proprietarului locuinței sau bunului avariat în link-ul de urmărire a soluționării daunei;
● Alegi modalitate de plata potrivită pentru tine:
○ Regie proprie – după acceptarea ofertei, primești banii în maximum 5 zile lucrătoare, în contul bancar introdus în Claims Tracker;
○ Rambursarea cheltuielilor – dacă ai deja un deviz, o factură de reparație sau de achiziție, le încarci în Claims Tracker, iar oferta se calculează pe baza lor.
Acoperire completă pentru pagubele cauzate de grindină
Spre deosebire de o asigurare obligatorie, care acoperă doar trei riscuri majore (cutremur, inundații și alunecări de teren), asigurarea facultativă Allianz My Home acoperă și costurile aferente reparației sau înlocuirii bunurilor asigurate în cazul apariției unor daune cauzate de grindină.
Așadar, în cazul în care locuința ta a fost afectată de grindină, suma asigurată acoperă reparațiile necesare pentru următoarele elemente ale locuinței:
● Fundaţia, soclul, pereţii, planşeele, acoperişul, pardoselile, ferestrele, uşile, scările, tavanele false şi corpurile de iluminat (plafonieră sau spot), obiectele sanitare, caloriferele;
● Instalaţiile fixe, antena radio/TV/Satelit și alte instalații care deservesc clădirea (centrală termică, pompă de căldură, hidrofor, recipiente GPL destinate uzului casnic pentru încălzirea locuinţelor, aer condiționat, sistem de ventilație, sistem de securitate, ascensor și altele asemenea);
● Amenajările constructive, utilitare sau artistice speciale (stucaturi, şeminee, sobe de teracotă speciale cu valoare deosebită, vitralii, picturi murale, etc.);
● Anexele (garaj, loc de parcare situat la adresa menționată în polița de asigurare, magazie, boxă, cameră de serviciu, bucătărie de vară, foișor, terasă, şopron, grajd și altele) și împrejurimile;
● Cota-parte indiviză asupra spațiilor și a elementelor de construcții comune;
● Sauna și piscina.
Beneficii exclusive Allianz My Home+PAD
Este important de menționat faptul că polița facultativă My Home pentru locuință se poate încheia doar la pachet cu asigurarea obligatorie PAD sau pentru locuințe ce au încheiat, în prealabil, o poliță obligatorie PAD. Împreună, cele două asigurări îți oferă protecția necesară în cazul riscurilor naturale.
Asigurarea obligatorie PAD îți oferă protecție doar împotriva cutremurelor, inundațiilor și alunecărilor de teren. Asigurarea obligatorie, împreună cu asigurarea facultativă pentru locuință, îți asigură protecție suplimentară în cazul unor daune provocate de furtună, ploaie torențială/înghețată, vijelie, grindină, căderea accidentală de corpuri pe clădirea asigurată.
De ce este esențială asigurarea împotriva grindinei și cât costă
Asigurarea locuinței împotriva grindinei îți oferă siguranța de care ai nevoie și te protejează de pagubele costisitoare care pot apărea după o furtună cu grindină. Repararea acoperișului, înlocuirea tâmplăriei și a geamurilor, precum și refacerea elementelor exterioare te pot costa foarte mult.
În medie, costul unei asigurări pentru locuința împotriva grindinei este între 24 și 57 de lei pe lună, prețul efectiv fiind dat de pachetul ales, valoarea locuinței tale, tipul și/sau bunurile asigurate. În cazul producerii pagubelor, suma pe care o primești de la Allianz-Țiriac este egală cu valoarea reală a daunei.
Asigurarea te ajută să scazi riscul cheltuielilor neprevăzute majore și îți permite să acoperi reparațiile necesare fără să îți afectezi bugetul. Ai parte nu doar de acoperire financiară, ci și de liniște și siguranță pentru familia ta pe termen lung. Cu o asigurare potrivită, nu doar casa este protejată, ci și liniștea ta.
Așadar, nu lăsa grindina să îți pună casa în pericol. Cu My Home îți asiguri locuința în doar câteva minute. Siguranța casei tale este cea mai importantă investiție. Alege astăzi asigurarea care îți oferă protecție și liniște pe viitor!
Surse de documentare: