Într-un context economic caracterizat de inflație, costuri în creștere, inclusiv pentru servicii medicale, și o presiune tot mai mare pe bugetele personale, pe fondul instabilității veniturilor sau reducerii puterii de cumpărare, peste 78% dintre români recunosc că asigurările facultative sunt necesare pentru a se proteja de riscuri neprevăzute care pot afecta situația financiară a familiei, arată cel mai recent studiu online realizat de Allianz-Țiriac, pe un eșantion de 1.036 de respondenți la nivel național. Cu toate acestea, doar o mică parte dețin deja o asigurare de viață sau de sănătate pe care să se poată baza, ceea ce reflectă decalajul în continuare ridicat pe plan local între nevoia și nivelul real de protecție al românilor.
Sănătatea este principala prioritate pentru 73% dintre respondenți, urmată de protejarea vieții lor și a celor dragi (62,4%) și de asigurarea viitorului financiar al copiilor (35,6%). Doar puțin peste 31% dintre respondenți sondajului spun însă că dețin în prezent o asigurare de sănătate sau de viață, în timp ce numai 11,5% dețin o asigurare cu componentă de economisire pentru copii. La nivel de piață sunt în vigoare aproximativ 2,1 milioane de contracte de asigurare de viață și 255.000 de contracte de asigurare de sănătate, potrivit celor mai recente date oficiale publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).