Allianz-Tiriac si UniCredit Bank lanseaza o asigurare de viata
Pentru produsul Premium Invest, prima de asigurare se plateste o singura data, la inceputul contractului, si este de minimum 2.000 de euro. Mecanismul de investitii este simplu si flexibil, astfel incat clientii pot investi oricand pe parcursul contractului sume suplimentare pana la un plafon maxim de 500.000 de euro. In plus, oricand pe parcursul derularii contractului de asigurare, acestia pot transfera unitati de cont intre cele trei programe investitionale, pot schimba contractantul si beneficiarul/beneficiarii asigurarii.
De asemenea, in cazul in care apare o nevoie imediata de lichiditati, pot rascumpara partial sau total valoarea contului pe durata contractului (conform conditiilor contractuale).
Fiind o asigurare de viata, Premium Invest are o componenta de protectie financiara, prin intermediul sumei asigurate in caz de deces din accident sau boala. In cazul producerii riscului asigurat, pentru persoanele asigurate cu varsta de pana in 75 de ani, beneficiarii primesc atat suma asigurata, stabilita la 10% din valoarea contului, cat si suma acumulata din investitii, dar nu mai putin decat valoarea primelor platite. Pentru persoanele asigurate de peste 75 ani, se acopera doar riscul de deces din accident, suma asigurata fiind tot 10% din valoarea contului, la care se adauga suma acumulata din investitii. In caz de deces din boala, indemnizatia va fi egala cu suma acumulata din investitii.
Mai multe informatii despre produsul Premium Invest sunt disponibile pe www.allianztiriac.ro si www.unicredit.ro.
Despre Allianz-Tiriac Asigurari
Allianz-Tiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare si asigurari si cel mai valoros brand de asigurari din lume, potrivit celei mai recente evaluari Interbrand. In Romania, compania se bucura de stabilitate financiara si de increderea clientilor de peste 25 de ani. Succesul Allianz-Tiriac sta in echipa de peste 4.000 de profesionisti care se afla in spatele fiecarei reusite a companiei. Responsabilitatea, cooperarea, integritatea si increderea sunt valorile care ne definesc.