Singurul patinoar din zona Bucuresti-Ilfov dezvoltat conform normelor olimpice internationale devine Allianz-Tiriac Arena

Allianz-Tiriac a incheiat un parteneriat cu o durata de trei ani cu Fundatia Tiriac prin care devine sponsorul principal al singurului patinoar din zona Bucuresti-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internationale - Allianz-Tiriac Arena. Prin aceasta initiativa, Allianz-Tiriac sprijina demersul Fundatiei Tiriac de a contribui la dezvoltarea sportului si isi reconfirma angajamentul pentru sustinerea si promovarea acestuia in Romania.
Virgil Soncutean, CEO al Allianz-Tiriac: „Allianz-Tiriac si-a asumat un rol activ in cadrul comunitatii, deoarece stim ca o afacere nu poate avea succes fara oameni. Acum vorbim despre sport, oameni si modul nostru de a avea grija de societatea in care traim si ne dezvoltam. Alaturi de Fundatia Tiriac, al carei partener suntem mandri sa fim din 2016, mai facem inca un pas in popularizarea sportului, mai ales in randul copiilor, pentru ca vrem sa crestem impreuna o generatie sanatoasa.”

Patinoarul Allianz-Tiriac Arena este un proiect unic in zona Bucuresti - Ilfov, dezvoltat in acord cu indicatiile Federatiei Internationale de Hochei. In cadrul acestuia se antreneaza echipe de juniori si seniori din Bucuresti si din zonele limitrofe.

Fundatia Tiriac sustine integral un numar de peste 80 de copii incadrati in 4 echipe de hochei, dintre care una ce poarta numele Allianz-Tiriac, si le asigura spatiu de joc, antrenori si echipamente de inalta calitate, dar si participarea la competitii sportive desfasurate atat la nivel national, cat si international.

De asemenea, Fundatia Tiriac ofera, pentru toate cluburile sportive din Bucuresti si din zonele limitrofe, accesul la patinoar ca baza sportiva pentru antrenamente, iar pentru copiii cu varste mai mici de 10 ani acesta este gratuit.

Ion Tiriac: „Ultimii cinci ani au reprezentat oportunitatea unei colaborari de exceptie intre Fundatia Tiriac si Allianz-Tiriac, partener cu valori legate de consecventa si incredere. Tranzitia catre statutul de sponsor principal al patinoarului din Otopeni este asadar o etapa fireasca. Apreciem efortul sustinut de Allianz-Tiriac in promovarea unui stil de viata sanatos in randul tinerilor prin practicarea sportului si ne bucuram sa derulam initiative sportive comune. Ne propunem ca impreuna, prin intermediul acestei colaborari, sa facilitam accesul copiilor la resurse si servicii de cea mai inalta calitate sportiva, in patinaj, hochei si gimnastica la Allianz-Tiriac Arena.”

De-a lungul timpului, echipele de hochei sustinute de Fundatia Tiriac au participat la numeroase competitii si au revenit acasa cu rezultate remarcabile si experiente inedite. Totodata, jucatorii au participat, in locatia patinoarului, la competitii organizate de catre Fundatia Tiriac, in colaborare cu Federatia Romana de Hochei pe Gheata si cu celelalte cluburi sportive. Printre acestea se numara: Tiriac Trophy (editiile 2017, 2018, 2019), competitia Simona Halep Challenge (editiile 2018, 2019), campionatele de Hochei “Cupa Primaverii”, “Cupa Copilului”, „Cupa Toamnei”, turneul ”Easter Cup”, precum si turneul ”Tiriac Summer Cup”, derulat in 2021. Concursurile au adus pe gheata hocheisti din mai multe judete ale tarii.

Patinoarul Allianz-Tiriac Arena are o suprafata construita de 4.863 mp si o capacitate de aproximativ 450 de locuri in tribune. In cei aproape sase ani de functionare, circa 175.000 de patinatori si hocheisti au gasit aici conditiile necesare pentru antrenament, iar sute de copii cu varste cuprinse intre 3 si 7 ani din Bucuresti si din localitatile limitrofe au participat la programul gratuit de initiere in patinaj. Prin intermediul acestuia, micutii au invatat primii pasi pe gheata sub atenta supraveghere a antrenorilor Fundatiei Tiriac, iar cei mai curajosi si talentati dintre ei au fost inclusi in echipele de hochei.

La etajul superior, cladirea gazduieste o sala de gimnastica, GymNadia, dotata cu echipamente la cele mai inalte standarde de calitate si siguranta, destinate copiilor.

Despre Allianz-Tiriac Asigurari

Allianz-Tiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare si asigurari si cel mai valoros brand de asigurari din lume, potrivit celei mai recente evaluari Interbrand. In Romania, compania se bucura de stabilitate financiara si de increderea clientilor de peste 25 de ani. Succesul Allianz-Tiriac sta in echipa de peste 4.000 de profesionisti care se afla in spatele fiecarei reusite a companiei.  Responsabilitatea, cooperarea, integritatea si increderea sunt valorile care ne definesc. 

 

Despre Patinoarul Allianz-Tiriac Arena

Patinoarul Allianz-Tiriac Arena este singurul patinoar din zona Bucuresti-Ilfov, dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internationale si in acord cu indicatiile Federatiei Internationale de Hochei. Principalul sau scop este incurajarea practicarii sportului in randul copiilor, tinerilor si sprijinirea echipelor sportive in atingerea celor mai inalte performante.

Detalii despre patinoar pot fi accesate la adresa https://fundatiaiontiriac.ro/proiecte/patinoarul-allianz-tiriac-arena/ sau in pagina de facebook.

Departament comunicare
Pentru informatii suplimentare:
contact.presa@allianztiriac.ro
Iti oferim suport