Find agent
Dincolo de distanța fizică, legătura românilor din diaspora cu România rămâne una puternică, atât din punct de vedere emoțional, cât și financiar. Deși și-au construit viața și cariera în alte țări, responsabilitățile lor continuă să fie, în mare măsură, legate de România. Mai bine de jumătate (57%) dintre respondenții unui studiu realizat recent la inițiativa Allianz-Țiriac, au părinții în România, aproape jumătate (45%) dețin încă o locuință în țară, iar un procent similar (44%) au partenerul de viață sau copiii minori rămași în țară (43%).
Sprijinul financiar oferit familiei este o constantă pentru majoritatea românilor din diaspora. Dintre cei care trimit bani în România, 43% îi folosesc pentru întreținerea părinților sau a altor membri ai familiei, 33% pentru susținerea copiilor, iar 26% pentru plata ratelor sau a creditelor aferente unor bunuri deținute în România. În plus, aproape un sfert dintre respondenți spun că investesc în continuare în locuințele sau proprietățile pe care le au în țară.
Cu toate acestea, rezultatele studiului evidențiază un decalaj între responsabilitățile pe care românii le păstrează în România și nivelul de protecție financiară asociat acestora. Astfel, aproape jumătate dintre respondenți (42%) declară că nu au nicio asigurare în România, deși mulți continuă să aibă aici familie, locuințe și alte obligații financiare. În schimb, în țările în care locuiesc beneficiază într-o măsură mult mai mare de asigurări private de sănătate, de locuință sau de viață, iar 58% spun că se simt mai bine protejați prin asigurări decât în România.
Această percepție este susținută și de nivelul ridicat de acoperire prin asigurări în țările de rezidență. Peste jumătate dintre respondenți (53%) beneficiază de o asigurare privată de sănătate, 44% au asigurare auto obligatorie, 41% dețin o asigurare facultativă de locuință, iar 39% o asigurare de viață. În timp ce protecția financiară face parte din viața de zi cu zi în țările în care locuiesc, același nivel de protecție nu se regăsește și în raport cu familia, locuințele sau obligațiile pe care românii din diaspora le păstrează în România. Germania are paradoxal cel mai mare procent de români fără nicio asigurare în România (55%), deși este una dintre țările în care respondenții declară că se simt cel mai bine protejați prin sistemul de asigurări din țara de rezidență (62%).
„Pentru cei mai mulți români din diaspora, distanța nu a redus responsabilitatea față de cei rămași acasă. Românii plecați în străinătate continuă să fie principalul sprijin financiar pentru cei rămași acasă, însă protecția financiară a familiilor din România rămâne limitată. Mai mult de jumătate dintre românii din diaspora trimit bani în țară, iar aproape patru din zece cred că, dacă ar avea loc un eveniment grav, familia din România nu și-ar putea menține nivelul de trai fără ajutorul lor. În același timp, aproape jumătate nu au nicio asigurare în România, deși continuă să aibă aici familie, locuințe și alte responsabilități financiare. Această realitate arată că viața multor români se desfășoară, de fapt, în două țări și că au nevoie de soluții de protecție care să țină pasul cu acest stil de viață. De aceea, la Allianz-Țiriac ne-am asumat un angajament pe termen lung față de românii din diaspora, dezvoltând soluții și servicii care pot fi accesate de la distanță și o rețea de consultanți specializați care înțeleg provocările unei vieți împărțite între două țări. Credem că protecția trebuie să urmeze viața oamenilor, indiferent unde locuiesc, astfel încât ei să poată rămâne aproape de cei dragi chiar și atunci când sunt departe de casă”, spune Virgil Șoncutean, Director General la Allianz-Țiriac Asigurări.