Produse si servicii
Mail pageZoom outZoom inPrint
In cazul in care locuinta sau bunurile v-au fost afectate suntem alaturi de dumneavoastra. Intelegem cat de dificila este aceasta situatie si cat de important este sa primiti compensatiile care vi se cuvin in cel mai scurt timp.

Pentru aceasta insa este necesar sa parcurgeti cativa pasi care ne vor ajuta sa desfasuram procedurile de solutionare a daunei intr-un mod eficient.

Cum procedati in caz de dauna
Ati constatat ca bunurile sau locuinta au fost afectate in urma producerii unuia dintre riscurile asigurate? Este important sa respectati cateva reguli:

• luati masuri pentru limitarea pagubelor si sa aveti grija ca toate urmele avariei sau distrugerilor sa ramana neatinse pana la cercetarea faptelor;
• anuntati in cel mult 24 de ore de cand ati constatat paguba pompierii, politia sau alte autoritati competente, in caz de incendiu, explozie sau furt si solicitati acestora intocmirea de acte cu privire la cauzele si imprejurarile producerii evenimentului;
• consultati polita de asigurare si specificatia care contin detalii despre bunurile si riscurile acoperite si identificati sucursala Allianz-Tiriac Asigurari care a emis aceasta polita;
• contactati cat mai repede cu putinta serviciul de daune al sucursalei Allianz-Tiriac la care ati incheiat polita sau cel mai apropiat birou al companiei noastre pentru a ne aviza in legatura cu producerea daunei;
• daca nu cunoasteti numarul de telefon sau adresa birourilor noastre, contactati persoana care v-a incheiat polita si cereti detaliile necesare;
• in caz de furt trebuie sa avizati in scris sucursala Allianz-Tiriac Asigurari in termen de 24 de ore, iar in cazul producerii celorlalte riscuri, in termen de 5 zile;
• la primirea avizarii serviciul de daune va stabili data si ora la care se va face constatarea pagubelor la fata locului;
• pastrati bunurile avariate si puneti-le la dispozitia inspectorului de daune care face constatarea;
• intocmiti, in cazul furtului, o lista cuprinzand bunurile lipsa, distruse sau avariate, iar in cazul in care bunurile furate au fost gasite, nu uitati sa ne anuntati in decurs de 5 zile, indiferent daca bunurile au fost gasite inainte sau dupa plata despagubirilor
• daca este nevoie sa faceti reparatii provizorii pastrati facturile, chitantele. Retineti ca trebuie sa facem o constatare inainte de efectuarea reparatiilor definitive;
• daca cineva va declara raspunzator pentru daune provocate bunurilor sau integritatii sale corporale, va rugam sa ne instiintati. Orice somatie sau document oficial care va este inaintat, trebuie facut cunoscut si asiguratorului.

Va rugam ca in momentul in care ne contactati sa aveti la dispozitie urmatoarele informatii:
• numarul politei de asigurare;
• sucursala Allianz-Tiriac Asigurari care a emis polita;
• data producerii evenimentului;
• detalii in legatura cu cele intamplate;
• o estimare asupra marimi daunei.

Plata despagubirilor se va face in maxim 15 zile lucratoare de la depunerea intregii documentatii la una din sucursalele/agentiile Allianz-Tiriac Asigurari, in baza acordului scris al asiguratului asupra sumelor cuvenite, acord exprimat prin semnarea cererii de despagubire.
Doriti mai multe informatii?


Mail pageZoom outZoom inPrint

Allianz-Tiriac local

Unde locuiti?

Gaseste agentia